luni, 30 ianuarie 2012

Intram in greva parlamentara!

În cursul zilei de azi a avut loc ședința comună a Biroului Permanent Național și a grupurilor parlamentare reunite ale Partidului Național Liberal, având ca principală temă poziționarea partidului față de abuzurile legislative inimaginabile, și nu numai, ale actualei coaliții de guvernare și față de situația dezastruoasă în care se află milioane de români ca urmare a politicilor guvernamentale falimentare.

Dezbaterile din cadrul reuniunii PNL au avut în vedere trei posibile acțiuni de urmat: depunerea demisiilor tuturor parlamentarilor PNL, continuarea activității legislative în Parlament și greva parlamentară. Absolut toți participanții și-au susținut punctul de vedere pentru a avea un tablou complet al posibilelor implicații ce derivă din cele trei opțiuni.

După o discuție care a durat mai bine de trei ore s-a luat decizia intrării în greva parlamentară până la momentul alegerilor la termen sau anticipate. Decizia a fost luată, de asemenea, și de celelalte partide din cadrul Uniunii Social Liberale, respectiv PSD și PC.

Personal, consider că această variantă nu este una tocmai fericită, PNL-ul, respectiv USL-ul, fiind puse în situația de a nu putea să își susțină constant punctele de vedere referitoare la orice modificare sau noutate legislativă, într-un moment atât de dificil. Practic, asta înseamnă că nu vom participa la lucrările comisiilor de specialitate sau ale plenului Parlamentului, vom renunța la salariu, mașina și telefon.

Varianta demisiei era cea mai apropiată de principiile și starea mea de spirit. Trebuia ca cineva să dea o palmă puternică actualei coaliții de guvernare, pentru care democrația nu mai reprezintă nimic. Sunt conștient că o astfel de decizie ar fi permis PDL-ului să aprobe foarte multe legi periculoase pentru esența libertății și a statului de drept, PNL-ul rămânând fără posibilitatea de a mai ataca la Curtea Constituțională legile aberante.

Sub aspect rațional, am optat pentru continuarea și intensificarea activității parlamentare, după o alegere și impunere prealabilă a temelor și priorităților agendei legislative. Pentru a te opune abuzurilor de orice fel venite din partea Puterii, trebuie să ai pârghiile necesare, iar prezența în Parlament îți oferă o parte din aceste pârghii.

Așadar, de miercuri suntem în grevă.

miercuri, 25 ianuarie 2012

4 luni si 10 zile

Atât ne mai desparte de data la care românii vor da semnalul schimbării. O schimbare ce va veni ca o sancțiune la adresa modului în care PDL-ul a înțeles să facă administratie, economie sau politică; un mod aservit total intereselor de partid și personale ale diverșilor devoratori și delapidatori de bani publici.

Pe de alta parte, atrag atenția candidaților opoziției că votul negativ nu asigură nici pe departe succesul în alegeri. Personal consider că începând cu acest scrutin, alegătorii vor fi mult mai atenți cu candidații pe care îi vor susține, tocmai din teama ca abuzurile, de magnitudinea celor comise de PDL, să nu se repete niciodată. Pregătirea profesională, conduita morală și programele propuse vor face diferența dintre candidați.

Pe noi, USL-ul, decizia de azi a Curții Constituționale ne obligă la definitivarea rapidă a protocoalelor de colaborare dintre cele două formațiuni componente. Finalizarea programelor de guvernare locală și desemnarea candidaților pentru primăriile și consiliile locale/generale reprezintă "acțiuni ce au ca termen de realizare ziua de ieri".

Practic, începând cu ziua de astăzi, 25 ianuarie, membrii, simpatizanții USL și toți cetățenii ce doresc schimbarea, trebuie să se implice în viața politică din comunitatea lor.

Timpul rămas până la data desfășurării alegerilor locale este foarte limitat, dar sunt convins că prin efortul nostru, și aici mă refer la fiecare locuitor al sectorului 6, Primăria va redeveni liberală, deschizându-se astfel drumul către reorientarea administrației locale spre nevoile locuitorilor.

luni, 23 ianuarie 2012

Excelenta Sa, domnul Mircea Geoana...abject!

A trecut mai bine de o săptămână de la ultima poziție publică a Președintelui Băsescu pe tema situației României, o săptămână în care protestele au continuat în toate marile orașe ale țării.

Permanentizarea acțiunilor de protest i-au închis Președintelui oportunitățile de a mai ieși public în mass-media și de a mai dicta politica Guvernului, așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani. Este incredibilă lașitatea de care dă dovadă în fața situației deosebit de grea prin care trec milioane de români și în fața atacurilor grave aduse Constituției și democrației din România date de către actuala guvernare.

În realitatea însă, regizorul șef de la Cotroceni lucrează. Astăzi, în cadrul sedinței extraordinare a Parlamentului care a vizat dezbaterea situaţiei politice, economice şi sociale din România, domnul Mircea Geoană ne-a arătat care este de fapt rolul construcției politice subversive la care lucrează.

Prin poziția sa publică de a-l invita pe Președintele României la ședința solemnă consacrată comemorării Unirii Țării Românești cu Moldova, demonstrează că actuala sa traiectorie politică vizează construirea unui nou satelit politic care să-i asigure Președintelui o nouă masă de manevră necesară pentru păstrarea puterii.

Așadar, consider că pe scena politică autohtonă se prefigurează crearea unui nou partid a cărei singură misiune este de a rupe din voturile USL-ului. Domnule Geoană, în acest moment, v-ați dat arama pe față.

V-aș striga Rușine, dar acest cuvânt nu face parte din vocabularul dumneavoastră sau al celor pentru care lucrați.

joi, 19 ianuarie 2012

Nu toti politicienii sunt la fel!

Acțiunile de protest din Piața Universității constituie principala temă dezbătută de canalele mass-media. Pornită inițial de la atacul nejustificat al Președintelui României la adresa unui profesionist în domeniul medical, acțiunea duce în aceste zile o luptă cu ea însăși pentru a-și defini scopurile.

Majoritatea oamenilor din Piață se află acolo pentru a protesta împotriva atacului la adresa democrației lansat de actuala putere și, totodată, pentru a-și exprima nemulțumirea față de condițiile de trai din ce în ce mai grele din ţara noastră, indiferent de categoria socială din care fac parte. Fie că vorbim de tineri, de pensionari sau de oameni de vârstă mijlocie, românii sunt afectați de lipsa unei viziuni, a unui plan de măsuri eficiente pentru ieșirea României din mocirla morală și economică în care se afundă pe zi ce trece.

Așa cum era de așteptat, sunt mulți cei ce doresc confiscarea sau decredibilizarea acestei acțiuni. Când spun asta, mă gândesc în primul rând la încercările aproape nevrotice ale actualei puteri de a transforma aceste proteste pașnice în proteste violente. De asemenea, nu pot să nu remarc tentativa de a prelua una din temele favorite ale actualei puteri: “toţi politicienii sunt la fel”.

Oameni buni, nu toți politicienii sunt la fel! Eu unul știu asta și sunt convins că, după următoarea guvernare a PNL-ului, cetățenii vor spune ’’este cu adevarat altfel !’’. Realizez că așteptările românilor sunt mai mari ca niciodată şi sunt ferm convins că perioada următoare va oferi națiunii române oameni de stat care să se ridice la înălțimea familiei Brătienilor.

vineri, 13 ianuarie 2012

Lupta trebuie dusa pana la capat!

Astăzi încercam să îmi amintesc care este ultimul român neimplicat politic față de care românii au manifestat un val de simpatie.

Nu am reușit să identific nicio astfel persoană în evoluția post-decembristă a României. Cu siguranță actorii fenomenului sportiv au fost cel mai aproape de a genera asemenea emulații, dar nu despre ei discutăm. 

În societatea românească este greu de identificat o persoană care să nu fi obținut avantaje materiale pentru el sau apropiații săi, ca urmare a atitudinii de luptător pentru anumite idei sau principii. Tocmai nevoia de a identifica posibili vectori ai unei societăți responsabile, morale, face ca, după mult timp, apariția unui medic, care își respectă munca și principiile, să genereze în Romania un val de simpatie greu de anticipat, mai ales în condițiile unei aparente blazări a întregii societăți. 

Acestă reacție a societății demonstrează cât de necesară este dezvoltarea unei societăți civile neînregimentată politic, fără interese finarciar-economice, alcătuită din persoane care au realizat, prin muncă, profesionalism și onoare ceva în viață.

Cu siguranță actuala conducere a țării își va pune în funcțiune aparatul de intoxicare și în cazul doctorului Raed Arafat. Sunt convins că tentativele de defăimare sau intimidare aflate în curs de pregătire, vor conduce la o solidaritate și mai mare a oamenilor față de doctorul Arafat.

Deși nu cu mult timp în urmă domnia sa primea unele dintre cele mai înalte distincții ale statului român, după divergențele cu actualii guvernanți și cu Președintele Băsescu, presa guvernamentală încearcă acum denigrarea acestuia. 

Nu m-ar mira ca oamenii puterii să inițieze și alte campanii de manipulare: violențe în cadrul mitigurilor de simpatie, campanii false de strângere de semnături etc.

Un singur lucru este cert: trebuie să luptăm până la capat pentru respectarea simbolurilor atât de necesare societății românești! Trebuie să luptăm pentru reinstaurarea decenței și a bunului simț! Trebuie să redevenim normali!
   

miercuri, 11 ianuarie 2012

Curtea Constitutionala si cainii fara stapan - in sfarsit o judecata dreapta!

În data de 25 noiembrie, deputați ai PNL și PSD au depus la Curtea Constituțională o sesizare privind neconstituționalitatea unora dintre articolele legii câinilor fără stăpân.

Astăzi Curtea a admis sesizarea Opoziției, drept pentru care legea se va întoarce în Parlament.


Procedural, acest lucru presupune discutarea articolelor declarate ca fiind neconstituționale în cadrul Comisiei de Administrație Publică de la Senat, după care urmează votul Camerei Superioare, în Plen, pe noua formă a articolelor. Ulterior, articolele respective vor trece prin aceeași procedură în cadrul Camerei Deputaților.


Un termen extrem de optimist pentru adoptarea finală a legii, pe care eu personal îl văd, este finalul actualei sesiuni parlamentare, adică luna iunie.


Întrucât cea mai mare parte a acestei legi este în esență bună, fac un apel către forțele politice parlamentare să își manifeste rapid voința politică de a rezolva una dintre cele mai mari probleme de civilizație ale vieții de zi cu zi din toate comunitățile acestei țări, dar cu respectarea celorlalte norme legale și morale în vigoare pe plan intern și internațional.

luni, 9 ianuarie 2012

Ministrul Igas, intre sarbatorile Craciunului si comasarea alegerilor

Cel mai fierbinte subiect politic al finalului de an l-a reprezentat cu siguranță asumarea răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind comasarea alegerilor locale cu cele generale din toamna anului 2012.

Moțiunea de cenzură pe acest proiect de lege nu a avut sorți de izbândă, deși după mult timp o astfel de procedură parlamentară a avut largul sprijin al societății civile, conștientă și ea de atacul dat la adresa democrației prin această inițiativă. După promulgarea proiectului de către Președinție, vom putea vorbi practic despre noua lege.

Și totuși, pe prima pagină a siteului Ministerului Administrației și Internelor, la secțiunea consultare publică se regăște o altă formă a proiectului de comasare - alta decât forma asumată și care conține foarte multe inadvertențe, inclusiv creșterea numărului de parlamentari.

Probabil că la final de an, domnul ministru Igaș a fost preocupat cu pregătirea sărbătorilor de iarnă și nu a dat prea multă atenție unor mici detalii din activitatea Parlamentului sau a Guvernului.