vineri, 24 octombrie 2008

POLITICA DAMBOVITEANA. BUCURESTIUL – NEINTERESANT PENTRU LIDERII POLITICI ?

Ultimele articole din mass media invoca dezinteresul liderilor de viata politica pentru Bucuresti, lucru total neadevarat.
Sistem de vot uninominal legiferat la noi, in conditiile lipsei totale de informare la nivel national, va fi preponderent politic, influenta candidatilor asupra rezultatelor fiind relativ mica . In aceste conditii in unitatile administrativ teritoriale cu putine colegii, simularea rezulatelor arata in mod clar carui partid va reveni fiecare colegiu. Asta inseamna ca ‘mergi la sigur’.

In Bucuresti, partidul care va fi primul la redistribuire, probabil liberal democratii, pe simulare isi pot identifica 80-90 % din colegiile eligibile. Pentru restul, orice simulare are destul de multe variabile si rezultate cu probabilitate mica.
Aceasta este motivatia reala pentru care liderii actuali din toate partidele au preferat colegii departe de Bucuresti ale carui rezultate sunt greu de anticipat. Prea putini dintre ei sunt interesati cu adevarat sa fie aproape de cetateni, multi fiind interesati doar sa fie aproape de cat mai multe voturi predictibile, de un nou loc in Parlament.

Este aceasta o decizie care dezavantajeaza bucurestenii?
Eu cred ca nu. De ceva timp de vorbeste de schimbarea clasei politice, de aparitia pe scena nationala a politicienilor noului val. Cred ca pentru bucuresteni uninominalul din 2008 reprezinta o sansa ce trebuie valorificata.

Este timpul ca reprezentantii bucurestenilor sa fie aproape de cetateni, sa le reprezinte interesele, sa se lupte pentru rezolvarea problemelor lor si sa mentina pe toata durata mandatului legatura cu acestia. Nu este demagogie ci o realitate catre care trebuie sa tindem in practica politica.

Cred ca Bucurestiul reprezinta cea mai importanta unitate administrativ teritoriala, fiind dealtfel « locul de unde se da directia politica », dovada clara fiind data de-a lungul timpului de influenta rezulatelor din Bucuresti asupra evolutiei la nivel national .
Aceste alegeri sunt sansa cartierului Militari, sansa Colegiului 27, de a fi reprezentat de un om de valoare.

luni, 20 octombrie 2008

Sistemul sufera

Saptamana trecuta a fost una plina de evenimente. Toate canalele mass-media au comentat din plin decizia de constitutionalitate a Curtii Constitutionale privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% ; decizia definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care generalii in rezerva Victor Stanculescu si Mihai Chitac au fost condamnati la 15 ani de inchisoare si degradare militara in procesul Revolutiei de la Timisoara; decizia procurorilor de la sectia de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de neincepere a urmaririi penale (NUP) fata de Ion Iliescu sub aspectul savarsirii, in forma participatiei improprii, a infractiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav si a tentativelor la cele doua actiuni; actiunea de « arestare » a antrenorului echipei nationale Victor Piturca in afara frontierelor tarii.

Toate aceste evenimente ar fi trebuit sa insemne pasi inainte pentru societatea romaneasca.

Decizia de legalitate a Curtii Constitutionale privind majorarea salariilor cu 50% ar aduce o binemeritata crestere a salariilor profesorilor. Dar cu ce pret ? Riscam ca din anul 2009 sa revenim la situatia de dupa ’89. Necorelarea salariilor cu productivitatea muncii poate duce la aparitia spiralei inflationiste. Pentru reasezarea salariilor diferitelor categorii sociale, in conditiile mentinerii actualei productivitati a muncii, este nevoie de o lege a salarizarii si etape clare de cresteri salariale.

Evenimentele din Timisoara din ’89 au avut ca rezultat negativ impuscarea mortala a 72 de persoane si ranirea altor 253. Justitia romana incearca de aproape 20 de ani sa fac lumina in acest caz. Doi generali au fost condamnati. Motivatia data in acest caz : « exercitarea cu vadit exces de zel a unui ordin ilegal – acela de a trage in manifestanti ». Un ordin al unui comandant poate fi ilegal ? Cred ca toata lumea astepta adevarul. Memoria eroilor acelor zile trebuie pastrata vie si adusa la cunostinta generatiei actuale asa cum a fost ea cu adevarat.

Cred ca evenimentele din iunie ’90 au fost de rascruce. A fost momentul cand credeam ca putem alege intre o tara cu o democratie reala si una cu o democratie a fostilor comunisti, a celor din structurile securistilor « reformati ». Din pacate, decizia justitiei din aceste zile vine sa confirme ceea ce tarziu am inteles : fostii comunisti nu dadusera drumul din maini puterii nici un moment. Tot ceea ce sa intamplat ani buni dupa evenimentele din ’89 confirma acest lucru.

Un alt eveniment nelipsit de importanta il constituie « arestarea » selectionerului nationalei. Cred ca toti oamenii invitati la DNA trebuie sa se prezinte, chiar daca unii sunt chemati doar pentru o cafea si o intrebare. Lipsa de rezultate a institutiilor statului in anchetarea marilor corupti ne-a readus in fata actiunilor de tip circ. Cu reprezentantii mass-media convocati, actiunea desfasurata in afara frontierei Romaniei de « invitare » a selectionerului la DNA – prima, de altfel, de acest fel - constituie un exemplu al neputintei si al lipsei de profesionalim.

Lipsa de substanta a acestor decizii precum si modul in care au fost regizate, prin manipulare, ne fac sa credem ca dincolo de minima motivatie pentru sustinerea acestora se afla multe alte motive.

miercuri, 15 octombrie 2008

S-a mai stins un om de valoare in Colegiul 27!

Exista oameni asa cum numai in povesti gasesti. Din pacate, unul dintre ei nu mai este printre noi. Unul din acei oameni de exceptie care inainte de propria persoana a pus munca, familia si prietenii. Bunatatea, puterea de sacrificiu si de munca au facut din aceasta femeie un simbol pentru toti aceia care au cunoscut-o si a devenit simbolul omului de valoare din Colegiul 27! Sambata seara, la unul din punctele de lucru, un accident nefericit a luat-o din lumea noastra.

Ieri am condus-o pe ultimul drum, impreuna cu alte cateva sute de persoane. A ramas in memoria noastra ca doamna Popa, doamna care a fost mereu un sprijin pentru lucratorii din ADP 6! A excelat prin seriozitate, ambitie, putere de munca si suport moral pentru colegii ei.

Nimic mai mult de spus decat faptul ca va ramane vesnic in inimile noastre: doamna Popa!
S-a mai stins un om de valoare din Colegiul 27!

vineri, 10 octombrie 2008

Primaria Municipiului Bucuresti isi bate joc de cetateni!

Ieri am fost pe teren sa vorbesc cu oamenii din zona bulevardelor Virtutii si Uverturii. Subiectele abordate au fost cele de zi cu zi: lipsa spatiilor verzi, a parcurilor pentru copii, multimea cainilor fara stapan, terenuri revendicate care iau din spatiul destinat copiilor.

La un loc de joaca observ o doamna foarte incantata de baietelul care facea ,cu greu, primii pasi . Intru in vorba cu dansa si imi spune ca in curand va putea urca si scari (baietelul, bineinteles). Aflu ca baietelul are aproape 2 ani. Doamna imi arata spre rucsacul in care avea imbracamintea si jucariile copilului si , enervata, ma intreaba : « Stiti cum este sa urci zi de zi pana la etajul 8 cu copilul in brate si cu bagajele in spate ? » . Normal, ii raspund ca nu, si incerc sa aflu de ce nu folosesc liftul.

Ma asteptam sa aflu ca vina apartine vecinilor care nu au platit intretinerea etc. Dar surpriza : doamna locuieste intr-un bloc de 8 etaje construit de Primaria Municipiului Bucuresti care nu are lift. De fapt are, dar PMB nu a platit catre constructor facturile aferente si, practic, locatarii nu au beneficiat niciodata de lift desi, dupa ce asociatia a actionat in instanta PMB , facturile trebuiau sa fie platite.

Din cauza faptului ca judecatoria a « omis« sa dea un termen de plata a facturilor si PMB intarzie din acest motiv, aproape 30 de familii urca si coboara scari.

Inchei discutia despre celebrul bloc R4A de pe strada Calea Apeductului nr.1 prin a promite ca voi reveni si cu un punct de vedere al noului primar general. Pentru ca ceea ce se intampla este inadmisibil!

Ganditi-va la o femeie de 65 de ani care isi ia nepotelul de la scoala, face si cumparaturi si urca pana la etajul 8 cu rucsacul cu cumparaturi in spate, nepotelul in brate si geanta pe umar! Si este o imagine cat se poate de reala care mi-a fost zugravita de doamna ce mi-a sesizat problema.
Dupa aceasta discutie am plecat spre casa, convins o data in plus ca este nevoie de un om apropiat cetatenilor pentru a le rezolva problemele.

luni, 6 octombrie 2008

Aleşii neamului şi goana după voturi!


Săptămâna trecută am asistat la unul din “momentele de vârf” ale acţiunii clasei politice.
Este vorba de goana disperată după voturile profesorilor. Aleşii neamului din Camera Deputaţilor au votat o lege prin care s-a decis creşterea cu 50% a salariilor profesorilor din învăţământul preuniversitar şi universitar. Spun disperaţi pentru că nu au stat nicio clipă să analizeze efectele unei asemenea măsuri. Aceste efecte se văd deja: funcţionarii şi studenţii ameninţă cu greve generale dacă nu vor primi acelaşi procentaj de creştere la salariu, respectiv la bursa studenţească.
Dacă analizăm cazul creşterii de salarii pentru profesori, vom vedea că legea este gândită cu picioarele. Nu este admisibil ca un profesor universitar care are 50-60 de milioane salariu să beneficieze de aceeaşi creştere procentuală ca cei care au 10 milioane salariu. O lege venită să stimuleze cadrele didactice se transformă într-o lege care va dezavantaja majoritatea profesorilor (cei cu salarii mici) şi va accentua diferenţele de salarizare între cei cu salarii mari şi cei cu salarii mici.
Creşterea substanţială a salariilor într-un domeniu de prioritate naţională se poate face numai prin adoptarea unei strategii pe termen mediu (între 4-8 ani), în care să fie prevăzute creşterile anuale.
Pentru ca tabloul să fie complet, parlamentarii, într-un dispreţ şi o nesimţire totală faţă de cetăţeni, şi-au votat săptămâna trecută o mărire semnificativă a pensiilor.
Revenind la ameninţările cu greve, permiteţi-mi să vă spun că o grevă a funcţionarilor publici de trezorerie înseamnă blocarea întregii ţări; nu se mai efectuează plăţile statului, nu se mai încasează taxe, angajatorii pot ajunge în situaţia în care nu pot respecta termenele de plată pentru diferite contribuţii la bugetul de stat şi tabloul poate continua. Toate acestea din disperarea după voturi a aleşilor.
Aceste măsuri populiste promovate de către partidele politice din Parlament creează o presiune foarte mare asupra Guvernului şi asupra bugetului, existând riscul de a intra în spirala inflaţionistă. Aceasta, coroborată şi cu criza economică mondială, ne poate aduce în pragul unei explozii a preţurilor. Scăderea puterii leului în raport cu celelalte monede ne-a adus în situaţia în care, la un credit de 100.000 de euro, de exemplu, trebuie să plătim în plus mai bine de 10.000 de euro.
Aşadar, domnilor deputaţi, se pare că măsura voastră populistă se va transforma într-o măsura antipopulistă prin efectele pe termen mediu şi lung.

Fac un apel şi la sindicatele diferitelor categorii sociale să dea dovadă de responsabilitate în momentul în care fac cereri de creştere a salariului. Tot ce am acumulat în patru ani se poate pierde în cateva luni, şi cu efecte dezastruoase.

Toate acestea se întâmplă în momentul în care ţara noastră are posibilitatea de a deveni un reper european al dezvoltării economice.