marți, 1 mai 2012

FELICITĂRI ŞI MULTĂ BAFTĂ, RAREŞ MĂNESCU!


Astăzi este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru Alegerile Locale din 2012. Salut pe această cale demersul USL de a candida pe liste comune la toate cele şase sectoare şi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. 

Cea mai aşteptată nominalizare a fost, cu siguranţă, la sectorul 6. Pentru noi, membrii PNL sector 6 şi locuitori ai sectorului, un candidat unic al USL creează premisele pentru schimbarea actualei echipe portocalii. 

Alegerea unei personalităţi puternice, susţinută de o echipă formată din membrii partidelor care compun USL (PSD, PNL, PC), maximizează şansele candidatului acestei structuri politice, devenit favorit în bătălia pentru obţinerea funcţiei de primar. Nominalizarea d-lui RAREŞ MĂNESCU drept candidat din partea USL la Primăria sectorului 6 reprezintă, fără îndoială, alegerea cea mai potrivită.

Am studiat cu atenţie programul de guvernare locală şi pot spune că reprezintă un element de noutate. Un program al cărui scop principal este creşterea calităţii vieţii cetăţenilor sectorului 6,  prevăzut cu obiective, metode, costuri, posibilităţi de finanţare şi durată, estimate foarte clar. Fie că vorbim de pieţe, de urbanism sau de câini comunitari, în acest program al USL regăsim soluţii şi politici publice pentru rezolvarea problemelor/îmbunătăţirea domeniilor respective. 

Cred că pentru locuitorii sectorului 6 alegerea va fi destul de simplă, fără loc de interpretare. Aceştia vor trebui să decidă între oferta consistentă a USL-ului pusă faţă în faţă cu marile nerealizări/micile realizări din ultimii 8 ani ale actualului edil. 

Multă baftă , Rareş Mănescu !

Niciun comentariu: