Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din cadrul Camerei Deputaților a aprobat în cursul zilei de ieri chemarea la audieri a ministrului mediului, domnul László Borbély.
Audierea a fost cerută de către deputații PNL din comisie, ca urmare a numeroaselor probleme apărute în legătură cu activitatea acestui minister. Apectele pentru care ministrul mediului este chemat în fața comisiei se referă la blocarea României de la tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon, defrișările masive din păduri și lipsa de soluții pentru deblocarea finanțărilor din fondurile europene de intervenție pe mediu.
Vă amintesc că la sfârșitul lunii august Comitetul ONU de Conformare al Protocolului de la Kyoto a decis suspendarea României de la tranzacționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (AAU). Comitetul în cauză a constatat că țara noastră nu a respectat în întregime indicatorii din raportările anuale privind poluarea, așa ca a decis "să dea o lecție" autorităților de la București.
Pierderile cauzate României de către propriul guvern se ridică în acest caz la peste 1.5 miliard de euro, la valoarea din 2010 a AAU-urilor. Trebuie menționat că o eventuală vânzare a acestora în anul 2009 ar fi adus statului român aproximariv 3 miliarde de euro.
În privința defrișărilor masive din fondul forestier național, există mai multe sesizări prin care se pare că tăierile de arbori sunt făcute cu complicitatea tacită a Regiei Romsilva, cazul cel mai nefericit fiind că a fost afectată inclusiv rezervația naționlă Retezat-Godeanu.
În cazul ultimului motiv invocat de către deputații PNL pentru a justifica chemarea la audieri a ministrului mediului, este vorba despre situația absorbției fondurilor europene pe programul de mediu. Din nefericire, și în acest caz, din cauza incompetenței guvernului Boc, finanțarea pe proiectele de mediu este blocată, deși până acum, Ministerul Mediului ca autoritate de management, a fost una dintre cele mai performante în absorbția fondurilor comunitare.
Președintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaților, doamna Sulfina Barbu, în fața acestor sesizări deosebit de grave, a fost nevoită să accepte și să aprobe cererea liberalilor de chemare la audieri a ministrului Borbély.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu