vineri, 2 iulie 2010

TVA de 5% pentru alimente si constructii

În urmă cu doar două zile deputaţii PNL alături de cei ai grupului parlamentar PSD+PC din cadrul Camerei Deputaţilor au reuşit să impună adoptarea în comisia de buget-finanţe a unor de amendamente menite să diminueze din efectele măsurilor de austeritate adoptate de guvernul Boc şi să asigure premisele unei relansări economice pe termen mediu şi lung.

Astfel, amendamentele referitoare la eliminarea impozitului forfetar, reducerea TVA la 5% pentru alimentele de bază si pentru construcţii au fost adoptate.

Deşi în cursul zilei de ieri domnul Boc s-a pronunţat în defavoarea reducerii cotei de TVA la alimentele de bază, considerând-o fără argumente ca fiind nesustenabilă, sper ca la debutul viitoarei sesiuni parlamentare din septembrie Camera Deputaţilor să adopte aceste măsuri.

Se vede treaba că nu e în interesul guvernului actual să sprijine, de exemplu, producţia autohtonă de alimente, pe care eu personal o văd ca un posibil domeniu prioritar de relansare a economiei.

Un comentariu:

Liviu Jicman spunea...

Eu nu cred ca o Taxa de Valoare Adaugata diferentiata este o idee buna, n-am sustinut-o nici in perioade de crestere, precum guvernarea liberala, n-o sustin nici acum in timpuri de restriste. Si nici o solutie liberala nu este, pentru ca inseamna interventia statului pe piata si distorsionarea acesteia.
Daca avand o piata cu conditii de impozitare perfect egale in Romania in care sa zicem ca prospera afacerile cu parfumuri, iar cele cu alimente nu rezista, nu avem decat sa ne specializam in parfumuri si sa importam alimente. De altfel, chiar nu ar fi o idee proasta daca noi am exporta bunuri cu valoare adaugata mare si am importa bunuri cu valoare adaugata mica - precum cele alimentare de regula.
Dimpotriva, daca statul intervine, noi o sa ne specializam in acea industrie protejata de stat - in cazul de fata alimentara, iar altii o sa se specializeze poate in tehnica IT pe care ne-o vor vinde noua. Noi vom ramane la nivel de supravietuire, iar acele societati non-protectioniste vor prospera.
A nu se intelege ca nu sunt pentru reducerea generala a TVA-ului, ca si a nivelului fiscalitatii.