luni, 19 iulie 2010

Domnule Băsescu eşti vinovat pentru nostalgia comunistă!

A apărut de curând un sondaj menit să vadă opinia populaţiei în legătură cu perioada comunistă. Mă aşteptam, ce e drept, ca procentul nostalgicilor să fie destul de mare, însă nu îmi imaginam ca 45% dintre români să regrete perioada comunistă.

Ar fi uşor de înţeles procentul mare dacă ar fi fost chestionaţi doar cei peste o anumită vârstă care acum se adaptează cu greu stilului de viaţă “democratic” şi “capitalist”. Rigorile unui sondaj reprezentativ impun însă o selecţie atentă a eşantionului de persoane cărora li se aplică chestionarul. Cu alte cuvinte, acest procent de 45% din populaţia ţării înglobează şi alte categorii sociale decât pensionarii, printre care şi tinerii.

Profilul nostalgicului comunist este: a trăit în comunism cel puţin 20 de ani, se adaptează cu greu unei societăţi cu reguli neclare, are o situaţie financiară precară, nu îşi găseşte un loc de muncă prea uşor, aşteaptă ca statul să îl susţină permanent, are un nivel mediu spre scăzut de înţelegere şi cunoştinţe despre societate şi, nu în ultimul rând, este extrem de dezamăgit de politică şi politicieni.

Din punctul meu de vedere, vina pentru aceasta situaţie este în parte individuală (pentru că depinde doar de noi să cunoaştem ce a însemnat perioada comunistă, depinde doar de noi să ne adaptăm unei ritm de viaţă extrem de dinamic şi imprevizibil), dar în egală măsură aparţine şi sistemului social în care trăim (sistemul educativ ineficient, alimentarea permanentă a mentalităţii de “asistat social”, existenţa unor reguli aplicabile doar pentru unii şi profitabile pentru alţii etc).

În momentul în care spun sistem social mă refer în primul rând la stat. Inevitabil, când zici stat, te gândeşti cine îl conduce. Din acest punct de vedere România a fost până în 2008, republică parlamentară, deci Parlamentul, în calitate de creator de reguli nu şi-a făcut treaba bine – nu a făcut reguli destul de bune. După crearea regulilor, cineva trebuie să le aplice. Aici intervine guvernul şi tot ce reprezintă acesta: ministere, agenţii, prefecturi, judecătorii care interpretează regulile după bunul plac.

În 2004 însă, a existat un moment “istoric” îndrăznesc să spun: momentul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale când moştenitorii fostului partid comunist, deveniţi baroni ai banilor şi ai proprietăţilor publice, PSD pe numele lor, au fost învinşi. Încărcătura emoţională extrem de mare cu care a început guvernarea alianţei DA ar fi trebuit să dea de gândit Preşedintelui Băsescu. Miza era extrem de mare: o guvernare care să impună domnia legii asupra sistemului social.

Ce a făcut Preşedintele? Nimic din ce ar fi trebuit să facă. A preferat să caute permanent, nod în papură guvernului Tăriceanu, întreţinând o stare conflictuală în societate. În final, odată cu alegerile generale din 2008, Preşedintele a reusit să îşi impună domnia şi asupra guvernului. Din acel moment republica parlamentară a devenit republică prezidenţială de facto. Peste sistemul social a venit şi o puternică criză economică. Categorii sociale importante au fost manipulate să se învrăjbească între ele. Răspunsul guvernului prezidenţial a fost dur, haotic şi a aruncat în disperare şi sărăcie milioane de români.

Din şirul acestor măsuri, ultima se referă la reducerea numărului de prefecţi, secretari de stat şi instituţii aflate în subordinea guvernului. Şi în acest caz constatăm aplicarea unui principiu comunist: rotaţia cadrelor. Vedem cum secretari de stat sunt mutaţi pe funcţii de consilieri, prefecţi pe funcţii de inspectori şi aşa mai departe.

Ce se întâmplă? Se întâmplă că oameni apropiaţi de PDL şi de guvernare sunt protejaţi. Curat clientelism politic. În acest timp cheltuielile de la bugetul de stat au crescut în primele 6 luni din 2010 cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Se vede treaba ca e criză doar pentru unii.

Pentru toate acestea, sunteţi vinovat tovaraşe Băsescu!

Niciun comentariu: