miercuri, 19 ianuarie 2011

PDL stă cu ochii pe banii Bucureştiului!!!

Evoluţia dezastruoasă a guvernării din ultimi doi ani, pune PDL-ul în mare dificultate. Subiectele aflate în dezbaterea publică arată incompetenţa guvernanţilor, lipsa de soluţii pentru problemele românilor şi incriminează instituţia prezidenţială pentru antrenarea într-un razboi dus cu proprii săi cetăţeni. Nici în epoca feudală, supuşii statului nu erau atât de subjugaţi. Guvernarea PDL este o guvernare de ocupaţie.
    
Asistăm în ultimele zile la reluarea unei teme mai vechi: reorganizarea Bucureştiului.
Proiectul lansat de Elena Udrea este însă unul care aruncă în derizoriu ideea de reorganizare a unei capitale din secolul XXI şi care arată că principala preocupare o reprezintă accesul la resursele financiare ale unui buget unic la nivelul Bucureştiului.


Din punctul meu de vedere, o eventuală reorganizare trebuie să aibă ca principal scop oferirea unor servicii de înaltă calitate locuitorilor în condiţiile respectării principiilor descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.


Deosebit de important este să privim procesul de reorganizare ţinând cont de evoluţia socială şi economică într-o arie geografică ce cuprinde şi teritorii din judeţul invecinat. Propunerea de reorganizare doar a unităţii teritorial-administrative reprezentată de oraşul Bucureşti, este o greşeală ţinând cont de caracteristicile similare ale zonele limitrofe Bucureştiului, dar şi de nevoia de noi suprafeţe a municipalităţii pentru dezvoltarea viitoare.


Într-un demers autentic de reformare administrativă, modalitatea de alegere a conducatorului unei subdiviziuni administrative este o decizie politică secundară. Principala preocupare trebuie să fie aceea de a reglementa într-un mod cât mai eficient toate domeniile de activitate ale administraţiei: social, buget-finanţe, urbanism, mediu, lucrări publice, educaţie, sănătate, patrimoniu, cultura, sport, ordine publică, domeniu public, protecţia consumatorului, pieţe, etc.


Lipsa unui punct de vedere din partea reprezentanţilor Ministerului de Interne şi Administraţiei este justificată în condiţiile în care nu există nici măcar un studiu de fezabiliate pentru o astfel de masură.


Iniţiativa PDL va conduce cu siguranţă la blocarea activităţii administrative la nivelul municipiului Bucureşti, iar cu aşa ceva Partidul Naţional Liberal nu va fi niciodată de acord.


Reorganizarea zonei metropolitane Bucuresti-Ilfov trebuie făcută cu consensul forţelor politice, cu sprijinul cetăţenilor şi în folosul acestora. 

Niciun comentariu: