marți, 8 iunie 2010

Voi vota moţiunea de cenzură!

În data de 13 octombrie 2009 s-a produs o premieră în politica românescă: guvernul Boc II a fost demis prin moţiune de cenzură. În acel moment, 258 de parlamentari au votat pentru demiterea celui mai incompetent guvern din istoria României.

La doar opt luni după acel moment, guvernul Boc se află din nou în situaţia de a fi supus testului de încredere de către Parlament prin moţiunea de cenzură depusă de PSD şi sprijinită de PNL.

Săptămâna viitoare votul va demostra care parte a clasei politice este de acord sau nu cu acţiunile criminale ale guvernului la adresa pensionarilor şi a bugetarilor. Vorbesc aici, în special, despre acei bugetari şi pensionari care nu fac parte din categoria de lux, cu alte cuvinte, despre majoritatea covârşitoare.

Scriu aceste rânduri pentru a vă transmite clar ca eu voi vota moţiunea, voi vota împotriva acţiunilor criminale şi iresponsabile ale guvernului Boc.

Nu susţin programul politic al PSD sau măsurile economice propuse de către aceştia pentru ieşirea din criză, însă voi da votul de care dispun pentru demiterea cabinetului Boc.

Sacrificarea dramatică a categoriilor sociale vizate direct prin măsurile de austeritate, incapacitatea de a contura un program investiţional şi economic viabil, nesimţirea cu care se toacă bani publici pe salariile foştilor lipitori de afişe ai PDL ajunşi consilieri în aparatele ministerelor, obrăznicia şi impertinenţa cu care se dirijează preferenţial prin licitaţii banii publici, dar mai ales MINCIUNA venită zilnic dinspre Guvern, Preşedinţie sau PDL, toate acestea sunt motive pentru care voi vota moţiunea de cenzură.

În cartierul Militari trăiesc peste 20.000 de pensionari. Ce vor face aceşti oameni la iarnă, când, cu pensia redusă, va trebui să achite o factură de întreţinere dublă?

Amendamentele PNL-ului aduse legilor pe care guvernul şi-a asumat ieri răspunderea au fost respinse în totalitate.

Ele vizau: anularea impozitului minim, reducerea TVA pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5%, eliminarea impozitului pe venit şi a cotelor de contribuţii sociale pentru întreaga perioadă a anului 2010, pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste trei luni în somaj, reducerea numărului de ministere în funcţie de tipul politicilor publice pe care le realizează la maxim 8 etc.

Şi în acest caz guvernul a mimat dialogul, a mimat faptul că ascultă şi de propunerile de redresare economică venite de la alte formaţiuni politice decât cele din arcul guvernamental.

Niciun comentariu: