vineri, 21 mai 2010

Pentru Traian Băsescu, torţionarii comunişti sunt eroi naţionali

Ne-am obişnuit cu ipocrizia crasă a Preşedintelui, ne-am obişnuit cu lejeritatea cu care subminează sistematic credibilitatea instituţiilor statului şi implicit a siguranţei naţionale, însă mi-aş dori să nu ne obişnuim cu bătaia de joc şi umilirea la care sunt supuse în aceste zile victimele regimului comunist şi ale revoluţiei din 1989.

Deşi România se află în cea mai gravă criză economică şi socială din întreaga sa istorie din cauza guvernului incompetent girat de către domnul Traian Băsescu, se pare totuşi că Preşedintele republicii îşi găseşte timp şi de altceva.

Pe 26 aprilie 2010, Traian Băsescu semna decretul prezidenţial 448 din care cităm: "Preşedintele României decretează: Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari: domnului sublocotenent în retragere Homoştean Ioan George".

Cine este însă Homoştean Ioan George? În perioada comunistă, George Homoştean a coordonat activitatea ministerului de Interne - implicit şi a Securităţii - timp de 9 ani, ca ministru în cabinetele conduse de Ilie Verdeţ şi de Constantin Dăscălescu între anii 1978 - 1987.

CV-ul de nomenclaturist nu a fost suficient să-l împiedice pe preşedintele Traian Băsescu să-i confere Ordinul Virtutea Militară, cea mai înaltă decoraţie militară pe care o poate conferi statul român pe timp de pace. Decretul, prin care au fost decoraţi şi alţi foşti militari, a fost semnat pe 26 aprilie 2010, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.

Preşedintele Traian Băsescu nu a ţinut cont nici de sentinţa definitivă şi irevocabilă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care l-a găsit vinovat pe George Homoştean de coordonarea asasinării a trei persoane în aşa numitul dosar Autobuzul.

Dosarul de torţionar al lui George Homostean este imens iar decorarea acestuia reprezintă cea mai gravă ofensă adusă victimelor comunismului şi martirilor revoluţiei.

Iată ce zicea Preşedintele statului pe 18 decembrie 2006, în plenul Parlamentului, în încercarea de a condamna comunismul pe baza celebrului raport Tismăneanu:
În numele statului român, îmi exprim regretul şi compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. În numele statului român, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii.

Trageti singuri concluziile.

Niciun comentariu: