Regionalizarea, o prioritate absolută?

Mandatul 2008-2012 va rămâne marcat de criza economică ce a lovit România şi nivelul scăzut de trai al populaţiei. Într-un stat normal toate eforturile guvernanţilor, instituţiei preşedinţiei, clasei politice şi societăţii civile ar fi îndreptate către identificarea soluţiilor pentru depăşirea acestui moment economic greu şi crearea de locuri de muncă, şi punerea acestora în practică.

Preşedinţia are însă de azi un alt punct prioritar pe ordinea de zi: modificarea Constituţiei. Invocând rezultatele referendumului, începând de azi partidele politice sunt chemate să îşi exprime viziunea asupra modernizării legii fundamentale a statului român. Ţinând cont de voinţa poporului, de neclarităţile din actuala Constituţie şi de complexitatea procedurii de modificare este evident că o astfel de acţiune nu poate face referire doar la numărul de parlamentari şi de camere.

În noile condiţii sociale şi economice se impune o riguroasă reorganizare administrativ-teritorială a statului prin preluarea atribuţiilor judeţelor de către regiuni, aşa cum se întâmplă în restul statelor Uniunii Europene.

O astfel de organizare ar reduce costurile administrative şi ar permite o mai bună gestionare a fondurilor, inclusiv a celor europene, pentru realizarea obiectivelor de interes public. În contextul acestor modificări este necesară şi existenţa unei Camere a Regiunilor, ale cărei competenţe să fie legate de reprezentarea intereselor comunităţilor locale la nivel naţional şi european.

Din cele deja enunţate, este evident că procesul de modificare a Constituţiei este unul deosebit de complex, iar momentul ales este unul deosebit de prost. Oare se doreşte cu adevărat modernizarea României sau este doar un alt exerciţiu de imagine al domnului Băsescu, într-o încercare discretă de a schimba normele privind mandatul Preşedintelui?

În paşi tăcuţi către un nou Dictat de la Viena

Anul acesta se vor împlini 70 de ani de la semnarea Dictatului de la Viena. Prin acest document, sub presiunea Germaniei naziste, România a fost silită se cedeze Ungariei aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei. Semnarea acestui tratat a născut dispute pe teritoriul ţării, românii din Transilvania fiind supuşi unui regim de teroare din partea trupelor horthyste.

În acest an, la iniţiativa UDMR şi cu sprijinul PD-L, Senatul a aprobat constituirea unei macroregiuni de dezvoltare ce se suprapune perfect peste teritoriul cedat de România Ungariei prin dictatul de la Viena.

Ceea ce a facut Senatul României a fost o lipsă de respect faţă de procedurile Uniunii Europene. În legislatia europeană regiunile de dezvoltare, reprezentate prin Consiliile pentru Dezvoltare Regională , au roluri clare şi determinante în accesarea fondurilor comunitare.

Amintim cu titlu de exemplificare doar câteva dintre acestea:
a) analizează şi aprobă strategia şi programele de dezvoltare regională;
b) aprobă proiectele de dezvoltare regională, selecţionate la nivel regional, în concordanţă cu criteriile, priorităţile şi metodologia elaborate de instituţia naţională cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale, împreună cu organismele regionale specializate;
c) transmite Consiliului naţional pentru dezvoltare regională, spre aprobarea finanţării, portofoliul propus de proiecte pentru care se aplică o procedura de selecţie la nivel naţional;
d) urmăreşte utilizarea fondurilor alocate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională;

Modificarea regiunilor existente, înfiinţate în urmă cu mai bine 10 ani, nu se poate face doar prin intermediul legislaţiei interne, ci după notificarea EUROSTAT-ului (Oficiul de Statistică al Comunităţilor Europene), care la rândul său informează Comisia Europeană; Comisia Europeană transmite propunerea de reconfigurare a regiunii de dezvoltare instituţiei legiuitoare comunitare.

Modificarea regiunilor, propusă de către UDMR, va afecta obsorbţia de fonduri europene planificată prin Programul Operaţional Regional până în 2013, precum şi acordarea de ajutoarelor stat regionale pentru investiţii.

De aceea prezentarea unui astfel de proiect fără o fundamentare solidă este inexplicabilă. În condiţiile în care regiunile propuse a fi constituite par a avea la bază critetii entice, este nevoie de o dezbatere reală pe această temă şi de implicarea societăţii civile.

Doar astfel putem spera ca parlamentarii UDMR şi cei ai PD-L să înţeleagă că susţinerea unor astfel de propuneri nu face altceva decât să creeze motive de dispută între cetăţenii României