Se afișează postările cu eticheta uninominal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta uninominal. Afișați toate postările

miercuri, 24 septembrie 2008

Producţia de porumb mai importantă decât votul uninominal

"In anul 2005, în domeniul cerealier, în care România are cele mai bune condiţii naturale din Europa, producţia medie de porumb la hectar a fost de circa 3.950 de kilograme, în timp ce în Germania a fost de 9.200 kg". - acest paragraf face parte din discursul domnului preşedinte Băsescu, rostit azi în plenul Parlamentului.

Acum câteva zile atrăgeam atenţia asupra unei complicităţi tacite între mai multe formaţiuni politice cu privire la blocarea votului uninominal.

Azi am ascultat discursul preşedintelui PDL, al ţării pardon, şi lucrurile au fost mult mai clare.

Când ne aflăm la o distanţă de 65 de zile de data primelor alegeri pe bază de vot uninominal, domnul Băsescu vorbeşte despre producţia de porumb (un lait motiv din discursurile răposatului Ceauşescu).

Tot azi aflăm că decizia Curţii Constituţionale privind contestaţia PRM asupra votului uninominal se amână pentru mâine, 25 septembrie.

Personal, cred că judecătorii Curţii au aşteptat semnalul din partea Preşedintelui, pentru a-şi ghida decizia de mâine. Probabil că decizia va fi una în favoarea votului uninominal din moment ce Băsescu a abordat în treacăt această problemă tocmai pentru a nu distruge şi mai mult PDL-ul.

vineri, 19 septembrie 2008

Politicienii vor sa ne fure votul uninominal. Impotriviti-va!!!

Oameni buni suntem în faţa unei decizii umilitoare pentru noi toţi.

Clasa politică este pe cale de a ne fura dreptul de a alege noi inşine deputaţii şi senatorii acestei ţări. Se joacă cu noi de parcă am fi proştii lor.

Atenţia noastră este deturnată de presă către alte probleme pentru a nu vedea că se încearcă revenirea la votul pe lista de partid.

Ani de zile ne-am dorit să votăm omul, nu liste obscure de partid unde îşi găseau locul multe mediocrităţi, iar acum, sub pretextul contestaţiei de ne-constituţionalitate depusă de PRM la Curtea Constituţională, vor să anuleze alegerile uninominale.

Cu cine e aliat PRM-ul? De ce organizaţiile non-guvernamentale nu zic nimic, deşi se laudă că apără drepturile noastre? De ce de la Cotroceni nu se mai aude glasul razboinicului? E cumva complice ? Până acum presedintele Basescu iesea sa să ţipe la orice fleac, real sau nu.

PRM-ul dispare la uninominale şi de aceea, într-un joc jignitor de culise, s-a aliat cu partidul prezidenţial pentru a-şi negocia câteva funcţii călduţe. În schimb a trebuit să depună această contestaţie, imorală şi jignitoare pentru noi, la Curtea Constituţională.

Îmi doresc ca judecătorii Curţii Constituţionale să aibă puterea de a opri masacrul la adresa viitorului acestei ţări.

Sunt ultimele zvâcniri ale POLITICIENILOR VECHI, care au stat 20 de ani înfipţi în ciolanul ţării.

Nu putem să îi mai lăsăm. Vă rog să trimiteţi mesajele voastre către toate forumurile de discuţii de pe paginile de web ale ziarelor, către toate grupurile de discuţii ale tinerilor şi să îi avertizaţi asupra pericolului ce ne paşte. Intră şi semnează pe http://www.petitieonline.ro/petitie-p18981057.html împotriva renunţării la alegerile uninominale.

Am câştigat dreptul la uninominal şi acum suntem furaţi; aştept pe blog comentariile voastre şi eu, personal, le voi trimite către redacţiile de presă şi către instituţiile statului.

Trebuie să fim oameni de valoare!