Se afișează postările cu eticheta monica iacob ridzi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta monica iacob ridzi. Afișați toate postările

miercuri, 15 decembrie 2010

Să fie urmăriţi penal, dar numai dacă sunt din opoziţie!

În decursul ultimilor ani, prin reprezentanţii săi, PD-L a susţinut că,  în cazul persoanelor ce beneficiază de imunitate parlamentară , respectiva cameră a Parlamentului trebuie să permită acestora să meargă în faţa justiţiei pentru a-şi dovedi nevinovăţia. 

Adică, indiferent de caz, Parlamentul ar trebui să accepte solicitările de acest gen din partea procurorului general. Această poziţie oficială a PD-L-ului a fost susţinută prin fapte, atâta timp cât cei vizaţi nu erau membrii propriului partid! 

Votul de ieri din Camera Deputaţilor, prin care au fost respinse cererile justiţiei, ne-a arătat că poziţiile anterioare au fost doar vorbe în vânt, PD-L-ul strângându-se în jurul Monicăi Iacob Ridzi pentru a o proteja în faţa instanţei.

Personal nu pot crede că liderul de grup Mircea Toader le-a cerut  celor de la PD-L să susţină extinderea urmăririi penale şi efectuarea percheziţiei în cazul parlamentarului Monica Iacob Ridzi.   

Ceea ce mi s-a părut însă penibil au fost declaraţiile lui  Mircea Toader de genul: "noi, grupul PD-L, am votat pentru solicitarea justiţiei, conform deciziei partidului, cei care au susţinut-o pe Ridzi fiind cei din opoziţie". Să ne înţelegem: atât PNL cât şi PSD au votat la vedere - pentru extinderea urmăririi penale.

Cred că ar fi fost mult mai bine dacă liderul de grup al PD-L-ului ar fi spus pe şleau ceea ce a susţinut prin fapte: Să fie urmăriţi penal, dar numai dacă sunt din opoziţie!