Deşi la momentul evenimentelor din ‘89 aveam doar 14 ani, pentru mine amintirea comunismului este vie în memorie aşa cum l-am perceput eu, ca un sistem în care nu aveai voie să spui ce gândeşti, în care fiecare dintre noi ca om în sine nu reprezenta nimic. Cred că nimeni nu ar trebui să facă referire cu regret la acele vremuri sau la comuniştii ce conduceau destinele ţării în acea perioadă.
Astăzi, la 20 de ani de la evenimentele din ’89, voi merge la muncă pentru a participa la depunerea jurământului de investire a Preşedintelui ţării pentru un nou mandat. Acest Preşedinte este, asa cum recunoştea şi el în urmă cu ceva timp, un comunist. Nimic mai mult de spus despre această zi, care nu ne face cinste ca naţiune şi care arată că, deşi în România nu mai avem comunism, suntem conduşi în continuare de comunişti.
Zilele acestea cu toţii trebuie să rememorăm imaginile cu eroii jertfiti pentru libertate şi democraţie. Rememorăm crezul şi speranţele ce i-au făcut pe mii de români să pună ţara mai presus de viaţa lor. Rememorăm acele zile cu speranţa că poate următorul Preşedinte nu va mai fi un comunist.
Oare aceasta este răsplata pentru uciderea ultimului conducător comunist în ziua de Crăciun?
