Se afișează postările cu eticheta surse de finantare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta surse de finantare. Afișați toate postările

miercuri, 10 februarie 2010

Poliţia locală trece la primării. Cu ce bani?

La iniţiativa guvernului, proiectul Legii Poliţiei Locale este în dezbatere la Camera Deputaţilor, Senatul adoptând deja această propunere legislativă.

Prin noua lege, Poliţia Locală se organizează şi funcţionează ca un compartiment în cadrul aparatului de specialitate al primarului sau ca o instituţie publică de interes local, cu personalitate juridică şi va avea următoarele domenii de activitate:

  1. Asigurarea şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, precum şi al pazei bunurilor;
  2. Circulaţia pe drumurile publice;
  3. Disciplina în construcţii şi afişaj stradal;
  4. Protecţia mediului;
  5. Activităţi comerciale;
  6. Evidenţa persoanelor;

Aşadar faţă de actualele domenii de activitate ale Poliţiei Comunitare apar unele noi. Conform prevederilor legale în vigoare, odată cu trecerea unor atribuţii de la minister la administraţiile publice locale se precizează şi sursele de finanţare ce vor asigura desfăşurarea acestor activităţi. Ei bine, aşa cum ne-a obişnuit, guvernul Boc nu are o viziune raţională asupra modului în care se vor face alocări de la bugetul de stat pentru aceste servicii, lăsând problema finanţării pe seama bugetelor locale ale primăriilor.

Domnule Boc, acest proces, în lipsa unui sistem clar de alocare a finanţelor de la bugetul de stat, nu va fi funcţional şi va pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Nu credeţi că este absolut necesar să propuneţi şi un nivel al standardelor minime de cost pentru asigurarea funcţionării poliţiei locale?